O poveste obisnuita si totusi, deloc banala. Daca-l ascultam pe Terentius... "Indragostitii sunt nebuni" si "Toanele indragostitilor sunt completarea fireasca a iubirii."Intr-adevar, iubirea e ca razboiul, daca o traiesti o saptamana va veni vremea cand vei fi ranit, ravasit, dominat. Dar s-ar putea ca incapacitatea si monotonia s-o distruga inainte de a o fi slefuit. In consecinta, barbatul trebuie s-o reinventeze. In permanenta.
Simtirea, iubirea, speranta, devotiunea vor fi mereu textul ce oglindeste viata femeii. Vrajitorul Balzac o spune, pentru ca "iubirea e religia ei, femeia nu se gandeste decat sa placa celui pe care-l iubeste. A fi iubita e telul tuturor faptelor sale, sa starneasca dorintele iubitului prin toate gesturile ei." Caci o femeie virtuoasa are in inima ei o fibra in plus, sau in minus decat celelalte: ea e ori stupida, ori sublima.
Inclinatiile inceputului au farmece inexplicabile, iar in schimbare e toata voluptatea dragostei.
O spune Don Juan-ul lui Moliere. Femeia e pentru barbat un orizont unde se intalneste cerul cu pamantul.
Ingerul si demonul se impaca in femeie ca in nici o alta fiinta. Femeia cea mai nobila, cea mai suava poseda in ea cel putin o lopatica de carbune infernal, si nu exista femeie, oricat de infama, in a carei inima sa nu salasuuiasca un colt de paradis.
Durerea ramane in spatele tuturor placerilor, pentru ca barbatul e o masina facuta anume pentru durere, el are doar cinci simturi spre a percepe placerea, iar suferinta ii patrunde prin toti porii - in unele locuri, unde-i intepat, sangereaza. El n-are sub piele un muschi, un nerv, un tendon pe care sa nu-l poti face sa tipe de durere.
Sa fie oare adevarat ca placerile pe care si le elaboreaza nu merita nici un sfert din osteneala pe care si-o da pentru a le dobandi?
Dar obisnuinta supunerii e prima conditie a randuielilor omenesti.
Schiller pretinde ca "Datoria femeii pe aceasta lume e obedienta. Destinul ei: cazna grea a rabdarii. Ea trebuie purificata printr-o servitute riguroasa."
Platonistii uita intr-adevar, prea mult ca iubirea e fizica, inainte de a fi visare.
Iubirea exagereaza de cand e lumea, nu exista iubire fara suferinta de-o parte si de alta.
Iubirea exagereaza de cand e lumea!
Simtirea, iubirea, speranta, devotiunea vor fi mereu textul ce oglindeste viata femeii. Vrajitorul Balzac o spune, pentru ca "iubirea e religia ei, femeia nu se gandeste decat sa placa celui pe care-l iubeste. A fi iubita e telul tuturor faptelor sale, sa starneasca dorintele iubitului prin toate gesturile ei." Caci o femeie virtuoasa are in inima ei o fibra in plus, sau in minus decat celelalte: ea e ori stupida, ori sublima.
Inclinatiile inceputului au farmece inexplicabile, iar in schimbare e toata voluptatea dragostei.
O spune Don Juan-ul lui Moliere. Femeia e pentru barbat un orizont unde se intalneste cerul cu pamantul.
Ingerul si demonul se impaca in femeie ca in nici o alta fiinta. Femeia cea mai nobila, cea mai suava poseda in ea cel putin o lopatica de carbune infernal, si nu exista femeie, oricat de infama, in a carei inima sa nu salasuuiasca un colt de paradis.
Durerea ramane in spatele tuturor placerilor, pentru ca barbatul e o masina facuta anume pentru durere, el are doar cinci simturi spre a percepe placerea, iar suferinta ii patrunde prin toti porii - in unele locuri, unde-i intepat, sangereaza. El n-are sub piele un muschi, un nerv, un tendon pe care sa nu-l poti face sa tipe de durere.
Sa fie oare adevarat ca placerile pe care si le elaboreaza nu merita nici un sfert din osteneala pe care si-o da pentru a le dobandi?
Dar obisnuinta supunerii e prima conditie a randuielilor omenesti.
Schiller pretinde ca "Datoria femeii pe aceasta lume e obedienta. Destinul ei: cazna grea a rabdarii. Ea trebuie purificata printr-o servitute riguroasa."
Platonistii uita intr-adevar, prea mult ca iubirea e fizica, inainte de a fi visare.
Iubirea exagereaza de cand e lumea, nu exista iubire fara suferinta de-o parte si de alta.
Iubirea exagereaza de cand e lumea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu