Era seara, o lacrima isi mistuia cerul
ca la sfarsitul culesului si marea
stralucea din pacea adancurilor,
viata nu rascumpara cuvinte, le naste.
Atunci am scris poemul de la rasarit
cu vazduhul zugravit pe mana
cineva imi intetea imaginatia
dupa obiceiul caderii stelelor
si-am simtit ca nu ma mai pot salva.
Nimic nu infloreste mai minunat
decat cuvantul in care dragostea
a facut cuib soarelui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu