duminică, 27 aprilie 2008

Vauvenargues - citate despre cuvant, limbaj, gandire, viata


1. "Logicianul pur, daca nu il calauzeste nici un soare, se ineaca in noianul problemelor."

2. Nu exista limbaj logic pentru ca nu exista filiatie logica. Nu dai nastere arborelui plecand de la sucurile minerale, ci de la samanta."

3. "Asa ca daca vrei sa intelegi bine oamenii, nu-i asculta vorbind."

4. "Cuvant puternic nu este insa acela care se adreseaza partii luminate, ci cel care poate exprima partea obscura si care nu are inca un limbaj."

5. "Cel care incearca prin limbajul sau, sa cuprinde si sa exprime omul [...] imi pare aidoma copilului care se aseaza la poalele Atlasului si-si pune in gand sa ia muntele cu lopatica si galetusa lui si sa-l duca in alta parte."

6. "Societatea evolueaza si noi cautam inca sa pricepem, cu ajutorul unui limbaj perimat, realitatile prezente [...]. Limbajul acesta insuficient devine incet-incet contradictoriu. El nu exprima niciodata realitatile in sine."

7. "Cum cuvantul falsifica pentru a cuprinde, simplifica pentru a da invatatura, ucide pentru a usura intelegerea, oamenii inceteaza de a mai fi hraniti cu viata."

8. "Cauzele, asa cum sunt exprimate prin cuvinte, nu sunt niciodata, adevaratele cauze."

9. "Cine va invata pe om un limbaj si cum sa se slujeasca de un limbaj? Caci din groaznica promiscuitate a cuvintelor, din furtuna vorbelor, ei au inteles ca este nevoie urgenta de cazne. Din cuvinte stangace, fara noima, neputincioase, au luat nastere foarte eficientele masini de tortura."

10. " Daca strigi tare, asta inseamna ca vorbele tale nu iti sunt de ajuns si atunci cauti sa acoperi glasul celorlalti."

11. "Toti iubesc aceasi imagine, dar fiecare in felul lui."

12. Numai un limbaj insuficient arunca pe oameni unii impotriva celorlalti..."

13. "Am bagat de seama ca oamenii, cand vorbesc sau scriu, renunta de obicei la gandire, pentru a face deductii artificiale."

14. "Batranule birocrat [...], lutul din care esti cladit s-a uscat, s-a intarit si nimic din tine nu va mai putea trezi de acum inainte pe muzicantul adormit, sau pe poetul, sau pe astronautul care, poate, salasuia in tine."

15. "Nici un adevar logic nu este cu totul valabil, nici ca intindere, nici ca durata. El nu trebuie analizat, ci inteles ca un ansamblu in propria lui miscare."

16. "A cunoaste un adevar poate ca nu-i altceva decat a fi indrituit la tacerea eterna."

17. "Evidenta logica, deductie... nu sunt decat niste fantome gaunoase. Un adevar "devine" evident, logic, dedus - numai dupa actul creator."

18. "Devine pitoresc sau stralucitor sau paradoxal ceea ce este facut pentru a fi privit dintr-o anumita parte, dar care este privit din cu totul alt unghi."

19. "Un zambet este adesea esentialul. Esti platit cu un zambet, esti rasplatit cu un zambet. Esti insufletit de un zambet. Si calitatea unui zambet te poate face sa mori."

20. "Singura operatiune omeneasca: sa impaci oamenii intre ei. Dar nu ii poti impaca decat cu ajutorul unui sistem conceptual nou."

21. "Greseala unuia, reusita altuia - nu-ti bate capul cu asemenea socoteli. Rodnica este numai marea colaborare a unuia cu celalalt. Actul ratat a slujit actului care a reusit. Iar actul reusit a infatisat celui ce a gresit scopul catre care se indreptau amandoi.

22. "Pentru muncitorul care incepe sa cladeasca lumea, lumea incepe in fiecare zi."

23. "Desigur, exista un instinct care te impinge spre viata. Dar nu este decat un aspect al unui instinct mai cuprinzator. Instinctul esential este instinctul care te mana spre permanenta."

24. "Viata nu este nici simpla, nici complicata, nici limpede, nici mohorata, nici contradictorie, nici coerenta. Este - si atata tot. Numai limbajul o ordoneaza sau o complica, o lumineaza sau o intuneca, o diversifica sau o ingusteaza."

25. "Nu cerem sa fim vesnici, ci sa nu vedem actele si faptele pierzandu-si brusc sensul. Pentru ca atunci se arata si vidul care ne inconjoara."

marți, 22 aprilie 2008

Un punct dupa "O" (Vinicio Salati)



O poveste obisnuita si totusi, deloc banala. Daca-l ascultam pe Terentius... "Indragostitii sunt nebuni" si "Toanele indragostitilor sunt completarea fireasca a iubirii."Intr-adevar, iubirea e ca razboiul, daca o traiesti o saptamana va veni vremea cand vei fi ranit, ravasit, dominat. Dar s-ar putea ca incapacitatea si monotonia s-o distruga inainte de a o fi slefuit. In consecinta, barbatul trebuie s-o reinventeze. In permanenta.
Simtirea, iubirea, speranta, devotiunea vor fi mereu textul ce oglindeste viata femeii. Vrajitorul Balzac o spune, pentru ca "iubirea e religia ei, femeia nu se gandeste decat sa placa celui pe care-l iubeste. A fi iubita e telul tuturor faptelor sale, sa starneasca dorintele iubitului prin toate gesturile ei." Caci o femeie virtuoasa are in inima ei o fibra in plus, sau in minus decat celelalte: ea e ori stupida, ori sublima.
Inclinatiile inceputului au farmece inexplicabile, iar in schimbare e toata voluptatea dragostei.
O spune Don Juan-ul lui Moliere. Femeia e pentru barbat un orizont unde se intalneste cerul cu pamantul.
Ingerul si demonul se impaca in femeie ca in nici o alta fiinta. Femeia cea mai nobila, cea mai suava poseda in ea cel putin o lopatica de carbune infernal, si nu exista femeie, oricat de infama, in a carei inima sa nu salasuuiasca un colt de paradis.
Durerea ramane in spatele tuturor placerilor, pentru ca barbatul e o masina facuta anume pentru durere, el are doar cinci simturi spre a percepe placerea, iar suferinta ii patrunde prin toti porii - in unele locuri, unde-i intepat, sangereaza. El n-are sub piele un muschi, un nerv, un tendon pe care sa nu-l poti face sa tipe de durere.
Sa fie oare adevarat ca placerile pe care si le elaboreaza nu merita nici un sfert din osteneala pe care si-o da pentru a le dobandi?
Dar obisnuinta supunerii e prima conditie a randuielilor omenesti.
Schiller pretinde ca "Datoria femeii pe aceasta lume e obedienta. Destinul ei: cazna grea a rabdarii. Ea trebuie purificata printr-o servitute riguroasa."
Platonistii uita intr-adevar, prea mult ca iubirea e fizica, inainte de a fi visare.

Iubirea exagereaza de cand e lumea, nu exista iubire fara suferinta de-o parte si de alta.
Iubirea exagereaza de cand e lumea!

Cantec despre mine insumi (Walt Whitman)



Astăzi cânt despre mine;
Şi-n ceea ce zic despre mine vă puteţi încrede,
Pentru că fiecare atom al meu este şi al vostru.

Îmi chem sufletul să stăm la taifas
Alene hoinăresc după pofta inimii, mă aplec
să observ suliţa ierbii vara

Limba, fiecare strop de sânge, toate-s plămădite
din solul, din aerul acesta;
Născut aici, din părinţi de pe aceste meleaguri,
iar părinţii părinţilor mei de asemenea,
Eu, la treizeci şi şapte, sănătos, voinic încep,
Sperând să nu mă mai opresc până la moarte

Lăsând deoparte crezurile şi şcolile,
O distanţă între noi nu strică, deşi le ţin mereu în atenţie,
Găzdui-voi în portul meu binele şi răul
şi las să glăsuiască întîmplarea
Natura fără oprelişti, cu energia ei firească

Asteptand un om (Emile Verhaeren)



Spuneti-mi, care-i pasul,
Din miile de pasi care vin si se pierd
Pe marile drumuri ale spatiului,
Spuneti-mi care e pasul
Care, domol, intr-o seara, in fata usii mele scunde
Se va opri?

Da usa mea-i umila,
Casa mea-i saraca
Dar nu-mi pasa:
Imi place sa vad cum intra la mine toata zarea
In fiece ora din zi deschizandu-mi fereastra
Fiindca lumea, si umbra si vantul anotimpurilor
Sunt bucuria, si puterea, si elanul fiintei mele.
Daca nu mai am in ganduri teama de Dumnezeu
- Acea teama care facu sa moara sfintii si martirii la Roma -

Inima mea are in schimb tainice legaturi si dorinte,
Simtind in ea dragostea si spaima omului
Spuneti-mi, care-i pasul,
Din miile de pasi care vin si se pierd
Pe marile drumuri ale spatiului,
Spuneti-mi care-i pasul
Care, domol, intr-o seara, in fata usii mele scunde
Se va opri?
Atunci voi simti acele maini in mainile mele intinse
Catre omul care va veni
De la capatul lumii mereu mergand,
Si umbra clatinandu-i-se sub o suta de stele
Aprinse sus, pe firmament.
Si tacand indelung,
Lasand sa lucreze minunata tacere
Spre a potoli infrigurarea si dubla cadenta
A inimilor noastre amandoua vuind,
Ah, nu conteaza de unde si cine-mi va sosi
Daca-i cineva care iubeste
Si pe care-l inalta si il sustine
Aceeasi ardoare care urca in mine.
Da, atunci amandoi, vom vibra emotionati de-a fi dintr-o data
Infratiti si aprinsi unul pentru celalalt
Mandri de a fi doua inimi omenesti
Stralucind increzatori, fara a ne cunoaste inca

Imi va povesti viata-i cu o nebuna placere
De-a fi sincer, de-a fi adevarat pana-n adancul sufletului,
De-a amesteca intr-un flux erori, iertari si dojeni
Oh, si vom plange impregna caznd in genunchi.
Oh, minunata si neasteptata bucurie! Oh, rara si aspra betie!
Oh, impartire a puterii, a indraznelii si ingrijorarii!
Oh, priviri coborand pana-n strafundul inimii
Si care se intorc incarcate de-o imensa tandrete,
Voi veti lega atat de strans indoita fervoare
A oamenilor, care, deodata, sunt exaltati de ei insisi
Ridicandu-si pana la ceruri
Dragostea lor patetica, totala lor fericire!
Si acum, iata-ne la fereastra
Privind inaltul cerului
Invatand a ne cunoaste
Si a ne iubi.
Si privim, iata, cu atata intensitate
Universal care ne vorbeste prin tacerea sa:
Il ascultam, de asemeni sa ni se confeseze
Cu astrele, cu padurile si muntii sai
Cu briza-i care unduie peste campiile largi
Mangaind in aceasi masura trandafirul si catina…

Ascultam cum bolboroseste izvorul printre ierburi
Si mladioasele ramuri cantand impodobite cu flori
Intelegem imnul acesta si surprindem verbul lor
Si dragostea noastra se umple de-o noua ardoare
Si ne vom schimba unul in celalalt spre a simti impregna
A trai si a arde de-acelasi foc intens omenesc
Si in firea noastra, in care viitorul spera si freamata,
Incercam sa schitam inima omului de maine.

Spuneti-mi care-i pasul
Din miile de pasi care vin si se pierd
Pe marile drumuri ale spatiului,
Spuneti-mi care-i pasul
Care domol, intr-o seara, in fata usii mele scunde
Se va opri?...

Mai mult decat tine (Krysztof Gasiorowski)



Nu te inchipui
in toate rolurile. Dar asta mai mult
te linisteste decat te alarmeaza

Si totusi
cine stie daca candva si undeva
rolurile nu-si imagineaza asa pentru ele
pe fiecare din noi si pe tine.
Si toti jucam o singura persoana.
De unde stii
ca nu exista o impartire intamplatoare
a destinelor si
ca acest cersetor, criminal
aceasta bolnava, copilul, acest oprimat
si celalalt, falsul triumfator
nu sunt chiar tu
doar ca ceva mai mult decat tine.

Lumea aceasta (Vinicio Salati)



Lumea aceasta e imaginea
unei alte lumi,
Pestele e-n mare
marea in pesti,
Omul in lume
lumea in om.
Pentru a intelege o idee
sufletul trebuie sa capete forma
unui lucru.

Viata noastra?
Visul din care ne faurim
o amintire.
Noi nu cunoastem decat ceea ce
stim sa reproducem.
Toata viata
o nastere neintrerupta.
Total se sfarseste in istorie
intr-o lume in care
nimic n-are sfarsit.

Cantec despre pamant (Vladimir Visotski)



Cine a spus ca total a ars pana in strafund
Nu mai zvarliti seminte-n Pamant?
Cine a grait ca Pamantul a murit, a gresit
Nu, el s-a ascuns pentru o vreme.
Maternitatea n-o putem rapi Pamantului
N-o putem smulge, precum nu putem goli marea.
Cine a crezut ca Pamantul a ars?
Nu! El s-a innegrit de durere
Ca o despicatura transee au taiat
Si corbii ranile scurma
Nervii Pamantului dezveliti
Suferinta nepamanteana indura.
El va suporta totul, va astepta.
Nu inscrieti Pamantul printre infirmi
Cine a spus ca Pamantul nu canta,
Ca el a tacut pentru totdeauna?
Nu! Iata zornaie geamatul sugrumandu-si
Prin toate ranile, prin toate crapaturile
Doar Pamantul e sufletul nostru
Cu cizmele sufletul nu-i veti strivi
Cine a crezut ca Pamantul a ars?
Nu, el s-a ascuns pentru o vreme.

Paralaxa (Barbara Giles)



Vino langa mine
mai aproape
vino langa mine
perfect
departe de mine
in nezarita parte-a incaperii
arde faptura ta
departe de mine
departe de mine
la zece mii de mile
departare
astfel n-avem puterea
sa ne mustram
sa ne-nvrajbim
vino langa mine
ramai in preajma
iarta
caieste-te
odihneste-te langa mine
departe de mine
sau mori
in moarte
nu vei avea puterea
sa-ti mai faci jocul
cu mine
departe de mine.

Vestibul (Doris Kareva)



Iubirea trece pe cai necunoscute,
iar noi ii simtim torentul
si respiratia in tot ce atingem.

Atat de linistit se inalta planta spre cer
indreptandu-si fata doar spre lumina
Care dintre instincte oare,
poate fi mai adanc?

Nu stii (Franca Minuzzo Bacchiega)



Pariezi pe rosu
ca la ruleta
ii vorbesti propriei inimi
despre un vant usor
despre o apa ce pare o roua
nu simti
sub forta care te impinge sa iubesti
surda scurgere a unei valtori
in vreme ce haina de matase se inmoaie
- somptuoasa tesatura persiana -
tesuta de un inger al dorintei
ca sa masori cu bucurii distantele
fara sa obosesti
si fara sa te plangi
fara sa intuiesti abisul precar
care asteapta dragostea
la incheiera cursei.

Pragmatism anglo-manitoban (Alexandre Amprimoz)



“Cel ce lucreaza la arhive isi va bate joc de cel ce-l reciteste pe Homer”


dintre surasurile tale
mai fragede decat abdomenele colinelor
dintre murmurele tale
mai patrunzatoare decat vantul colinelor noastre
dintre mangaierile tale
mai dulci decat albia raurilor noastre
n-a mai ramas nimic

nici o bruma comuna
nici o adiere de frison
nici o zapada solidara
intre catifea si vine
n-a mai ramas nimic

timpul in tinuta de lupta
se preface a fi tandru
si pentru a o dovedi
ne mangaie deja cenusa
sate inmormantate
catedrale arse
si scrumiere dupa festin

din umanismul de ieri n-a mai ramas decat durerea

Pentru a intra in biblioteca (Alexandre Amprimoz)



de ce sa ard cuvintele
celor ce au fost
si sa simt acest frig
pe care odata il sarbatoream
toate aceste ocolisuri
mi-erau candva la indemana

nu-l mai stiu
pe cel care-am fost

prieteni de ieri
mastile voastre
sunt mai simple
decat chipurile voastre

nu-mi plac falsele pliuri
ale acestor rochii
mai savant ca niciodata

eu merg la inima.

Maretia lumii (Jan Pilar)



Nimic sa nu te scoata din fire
e-o lectie a naturii

Altfel nu vei intelege
inima omului
ce-si pastreaza caldura
in inghetul cosmic.

Altel nu vei intelege
schimbarea zilnica a balansului circular
in starea de echilibru
a omului ce merge drept
cu fruntea sus
in intampinarea hazardului

A scrie un poem (Subhas Mukhapadhyay)



Trebuie scris un poem.

pentru implinirea acestuia
cerul alb cu flacarile
care uruie cu turbare
si vijelia fara oprire care-si zbate
aripile deasupra marii
cu pletele innodate ale norilor
ce vin sa se desfaca si cu care
bubuitul tunetului umple padurea
si radacinile umilite de-a fi smulse pamantului
fulgerul prabusindu-se si in miezul acestei lumini orbitoare
ochiul anihilat se privaste
in oglinda rosie a sangelui
si nu vede imprejur decat distrugere.
Si atunci un poem se scrie.
Pentru implinirea acestui poem
o minciuna, un recviem pentru viitor
si apoi surmontand credinta in moarte
procesiunea inainteaza:
cerurile si vanturile recladesc in ecou
cantarile pentru o lume viitoare
de-o frumusete infinita
si de o dragoste vesnica
Si un poem este atunci scris

Umbra maslinilor (Carmen Firan)



Nu stiu cum
sunt mereu tentata
sa inventez un sfarsit
intoarcerea in gradita Ghetsimani
furisata intr-un copil
lumina aceea in piatra
aerul alb
singuratatea cat sa nu devina
pedeapsa

mai adevarata decat viata
e umbra maslinilor
incrucisata pe umbra ta
vocile luate de apa
si inapoi in apa
ingropate.

Calare pe steaua polara (Carmen Firan)



Nu ti-am spus niciodata
nimic de dragoste
si toamnele ne pandesc
despartirile sunt aproape
ne tot incearca
bratele lor lungi hraparete
pe tine sa te duca sus
pe mine in alta parte
sau poate altfel
unul din noi
calare pe steaua polara
unul in Carul Mare
pe strada Mantuleasa
in alt oras, alta lume traitoare

si sunt atarea cuvinte de dragoste
pe care nu ni le-am spus
te privesc si ti-as ptea desena bunatatea
o palma cu linii de argint
acoperindu-ma
un cerc de apa imens
in care dorm uimita
ca nu mai incape nimic

Verde, verde, pelin verde (Pavel Peres)



Iubita mea avea visul patat
De floarea soarelui, umarul
Drept ca un pahar in care
Scanteia luna, gura
De forma trecutului, si nu stiam
Si ea nu-mi spunea, doamne, ce frumos
Mai era, cineva-mi luase
Paharul de la gura, si ce sete-mi
Mai era, iubita mea avea
O tacere de luna, si eu credeam,
Cae a canta, doamne, ce cantec
Era si ce padure ne-ascundea.

Ultimul vers (Pavel Peres)



Mi-am amintit toate clipele
In care am fost uitat,
Zace cate un vers in ele, un rasarit
Scris cu mana mea, un eveniment
In forma incipiente de unde
Corabiile mele vor aduce sansa
De a porni in oceanul memoriei
In oceanul fericirii, in oceanul
Tristetii, am avut o comoara,
Am avut o iubita, nu mai am
Nimic, decat poemul acesta,
Mai mult decat o comoara,
Dar iubita mea locuieste
In strigatul hexametrilor
Pe o strada pe unde n-am mai trecut
De la ora cheltuielilor toatale.

Plimbarea de dimineata (Traian Cosovei)



La capatul scarii
Am vazut cainele coborand cele o mie si una de trepte
Batranul caine scos la plimbare in lesa.
Batranul caine scos la plimbare in branci in splendoarea diminetii de iarna

Avea ochii mei, anii mei care-au fost, cearcanele mele,
Avea numele meu scris pe zgarda murdara –
Cu un sfarsit de tandrete, cu un inceput de ferocitate
Strecurandu-si umbra printre barele de alama ale scarii.

In ochii lui am vazut luminile din insula Elis
Si hoardele matasurilor invartind imensa ruleta a noptii.
In ochii lui stinsi am vazut sticlirea apocalipsei
Si datoriile mele, neplatite si viata mea –
(si Doamne, avea anii mei si lacrimile mele)

Camera obscura (Adrian Alui Gheorghe)






Camera obscura cat adevar ascunde
Se aud tipete, se aude cum se nasc
Sorii cate unul pentru fiecare
Si lumea se dilata
Nici in amintire nu mai incape



Acolo unde ar fi trebuit sa fiu
E numai amintirea mea despre mine
Si acolo unde eu intr-adevar sunt
Puteti gasi pe oricare.

luni, 21 aprilie 2008

Deseori in cupluri... (Nina Cassian)



...Unul iubeste mai mult decat celalalt, se pare
Cel care iubeste mai mult
arde mai tare, se topeste mai repede,
se dizolva in ambrozie clocotita,
patineaza pe nori,
se transforma in personaje shakespeariene
(cersetori, asasini, domnitori, animale)


Cel care iubeste mai mult e grandios
si meschin
si nelinistit,
primitor fara sa primeasca,
datator fara datorii.


Cel care iubeste mai mult
e prea fericitul.

Omul deteriorat (Vasile Garnet)



stiu ca se poate trai si asa - singur si inactual -
cu o larga tolerant de sine
dar si cu sentimentul ca esti ingaduit
ca stai sub reflectorul unei priviri
exigente si necrutatoare

imi spun ca va fi existand o mecanica
a suferintei
in care sa te simti detaliul umil
fiinta ratacita

tinuta de mana si indemnata:
"mai multa metanoia! mai multa metanoia!"
si chiar ai placerea sa scrii tragic
despre omul deteriorat care esti
despre omul cu-un zilnic ritual al regretelor

stiu ca exista o vraja malefica a vietii
un baroc imbietor in care te dizolvi
cu o voiosie populara uneori
si doar demnitatea (disperata) a ceea ce sunt
- vorba batranului Thomas -
imi da curaj asupra privelistii

Jderul de foc (Pavel Peres)



Era seara, o lacrima isi mistuia cerul
ca la sfarsitul culesului si marea
stralucea din pacea adancurilor,
viata nu rascumpara cuvinte, le naste.


Atunci am scris poemul de la rasarit
cu vazduhul zugravit pe mana
cineva imi intetea imaginatia
dupa obiceiul caderii stelelor
si-am simtit ca nu ma mai pot salva.

Nimic nu infloreste mai minunat
decat cuvantul in care dragostea
a facut cuib soarelui.

Lumina pura (Pavel Peres)



Am iesit in strada cand pomii

infrunzeau un vis, era un timp

de fosfor, se aprinsese credinta

in dragoste, ce-ar fi putut

sa mai urmeze decat maretia

omului, dar in piata

tu vindeai aureole, pareri

un miracol al risipei,

snopi de secunde se cantareau

pe aripi de fluturi noptateci...


iubirea nu-i un martiriu

pentru cel ce stie sa faca pereche

in zori, cu sclipirea otelului

Eu sunt (Rolf Jacobsen)



Eu sunt pasarea care-ti bate dimineata-n fereastra
insotitorul pe care nu-l cunosti
florile ce stralucesc pentru orb.

Sunt coroana de gheata deasupra padurilor, orbitoarea
si vocea clopotelor din turnul catedralelor

Gandul care de-odata te surprinde in mijlocul zilei
si care te umple de-o bucurie fara egal.

Eu sunt un oarecare pe care l-ai iubit mai demult.

Merg alaturi de tine si te privesc incontinuu
si-mi pun buzele pe inima ta
fara s-o stii.

Sunt cel de-al treilea brat al tau si a doua
umbra, cea alba,
pentru care n-ai inima,
dar care nu poate sa te uite nicicum.

Decalogul poetului (Andres Gaspar Rojas)



1. Sa nu abandonezi niciodata tratatrea temelor umane.


2. Sa nu scrii nimic din ceea ce n-ar duce la innobilarea omului.


3. Sa nu faci din anecdota tema centrala a poeziei.


4. Sa nu te lasi sedus de aparente.


5. Sa se lase de meserie poetul care nu poate capta incaptabilul.


6. Sa nu te dai inapoi in fata rezistentei realitatii (care este infinita).


7. Sa nu renunti la a ridica existenta umana la categoria de mit.


8. Sa nu faci concesii gustului modei. Sa scrii pentru a preveni.


9. Sa nu te simti satisfacut daca nu poti schimba realitatea. (Ce este realitatea?)


10. Poetul sa lupte vesnic impotriva Minotaurului.

Fata din sala de lectura (Jiri Zalek)



In carte ai facut un semn
cu umbra aratatorului

zambesti tu, copilul intamplarii -
care-i visul tau?

Jur imprejur carti, carti fara sfarsit,
campul de lupta al cuvintelor
in ele-i totul, insa nu-i timp
sa le citesti pe toate.

Singura ai ramas si ele-s multe
Citeste mai departe cu pleopele plecate

Cine te cunoaste?
Cine-ti stie inima pulsand un S.O.S.
cine cunoaste taina trupului tau
trezindu-se la viata
dorurile in ele ascunse
ale lui patimi salbatice fara de numar

Nici tu nu le cunosti

Pleaca de aici pana nu-i tarziu.
Aici timpul se intinde ca mucegaiul,
timpul fara culoare,
fara gust
fara miros.

Cei morti au dreptate-ntotdeauna
Ce-ti pasa de ei, doar tu esti vie!

Scoala-te, fugi de aici, salveaza-te
pentru cineva care te cauta
fara sa stie ca tu existi...

Dar tu tot stai, zambesti,
mai departe citesti printre randuri,
iti musti degetul mic -
si atat de putin timp ne-a mai ramas

Tineri (Emile Verhaeren?)



"Ne iubeam si eram nestiutori" (W. B. Yeats)


Ne iubeam si nu stiam ca eram orbi

la tirania timpului si-a bolii.

Ne iubeam si descompunerea era

ceva ce altora li se intampla.

Ne iubeam si nu aveam habar

ca dragostea se poate

pulveriza in deznadejde. Ne iubeam.

Tineam la mare cinste adevarul crud,

nestiind ca tineretea-i doar o fata a lui.

Ne iubeam si socoteam

cupiditatea, viclenia, ceva absurd, si-atata tot

Pe acea vreme, moartea nu ne atingea

decat ca un cuvant, ca un simplu cuvant.

Simfonie (Alexandre Amprimoz)



Era profesoara de filosofie


ce cultura


canta chiar

si din flaut


un flaut de argint


dar dumneata

din ce canti

ma intreba ea


din existenta

a fost raspunsul meu


duminică, 20 aprilie 2008

Oare ce citea (Vladimir Holan)


Oare ce citea fata aceea in tramvai?


Fiind in afara timpului chipului si numelui
avea doar sentimentul ce vibra atat de ardent
incat de ar fi vorbit, ar fi adus ocara,
iar de ar fi privit, ar fi zarit
poate revolta si caderea ingerilor...

Cine a pasit in lumea poeziei
nu se mai intoarce...

Zvonuri (Alain Bosquet)

Ei spun
ca-i demodat sa palpiti
ca iarba cand trec prepelitele-n zbor.

Ei spun
ca-i demodat sa iubesti
cum iubeste noaptea ziua tremuratoare

Ei spun
ca-i demodat sa fii sincer
ca un ciclon ce se fereste de sat

Ei spun
ca-i demodat sa fii ceea ce esti:
un om cu doua maini goale
un om cu doi ochi plini

Ei spun
ca-i demodat sa intrerupi timpul
pentru-un sarut, pentr-o speranta

Ei spun ca-i demodat sa traiesti
pentru ca ei nu mai traiesc decat
din rugina si indoiala.